FEDERAȚIA PATRONATELOR SOCIETĂȚILOR DIN CONSTRUCȚII – FPSC împreună cu partenerii sociali FEDERAȚIA GENERALĂ A SINDICATELOR – FGS și CASA SOCIALĂ A CONSTRUCTORILOR – CSC în parteneriat cu BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE vor organiza azi, 14 septembrie 2021, un eveniment pentru omagierea breslei Constructorilor, cu ocazia zilei dedicată celor ce proiectează, cercetează, construiesc și contribuie, la realizarea construcțiilor.

Grație demersurilor FPSC și a unui grup de parlamentari care au înțeles importanța sectorului de construcții în economia românească, ziua de 14 septembrie a fost declarată prin legea 350/2018 “Ziua Națională a Constructorului”.

Datorită condițiilor impuse de situația specială generată de pandemie, ediția de anul acesta va avea loc într-un cadru mai restrâns la Biblioteca Academiei Române, Cal.Victoriei 125, intrarea din Bd. Dacia București, în Amfiteatrul “Ion Heliade Radulescu” între orele 12,00-14,00.

“În prezența reprezentanților breslei, a unor personalități din domeniu și a mediului universitar, în cadrul evenimentului vom omagia breasla constructorilor români parcurgând o istorie ilustrată a realizărilor din ultimul secol și jumătate și privind optimist către tehnologii sofisticate de proiectare, execuție si mentenanță a construcțiilor viitorului. Vă invităm să participați la succesul evenimentului, să folosim acest prilej de discuții și să închinăm o cupă de șampanie pentru breasla constructorilor”, au transmis reprezentanții FPSC.

 

Detalii despre eveniment și înscriere pe https://www.psc.ro/stiri-psc/eveniment-fpsc-csc.