Modificarea legislaţiei achiziţiilor publice şi a procedurilor de eliberare a avizelor a intrat în linie dreaptă, iar propunerile sunt acum în faza de consultare publică, postate pe site-ul Ministerului Transporturilor, a anunţat joi ministrul de resort, Sorin Grindeanu.

“De ce este nevoie de aceste modificări? Faza de licitaţie: eliminăm întârzierile artificiale în evaluarea ofertelor; stabilim un singur termen limită pentru răspunsul către ofertanţi, privind documentele justificative”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că vor fi eliminate şi ofertele “nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor din cauză că antreprenorii nu mai au bani suficienţi pentru a finaliza contractele”.

Ministrul Transporturilor a menţionat, de asemenea, stabilirea unui prag de 80% pentru oferte, precizând că sub acest prag ofertele vor fi considerate neobişnuit de scăzute. Totodată, el a subliniat că aceste oferte vor fi supuse unei noi analize.

“Dacă se constată că preţurile consemnate sunt sub valoarea de piaţă, ofertele vor fi respinse”, a notat ministrul.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, va fi eliminată blocarea contractelor în faza de implementare din cauza creşterii preţurilor.

“Introducem obligaţia ajustării preţurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni, în funcţie de evoluţia preţurilor din piaţă (în baza unei formule de ajustare)”, a scris şeful de la Transporturi.

În plus, din noua legislaţie, sunt eliminate contestaţiile nejustificate.

“Autoritatea va reţine obligatoriu cauţiunile firmelor care pierd contestaţiile”, a subliniat ministrul.

În ceea ce priveşte faza de implementare, Grindeanu a susţinut că va fi eliminat şantajul antreprenorilor care, după semnarea contractelor, nu se mobilizează şi nu respectă termenele contractuale.

“Contractantul neserios va putea fi înlocuit cu un nou contractant, fără a mai fi relicitat întregul contract”, a subliniat acesta. .

De asemenea, vor fi eliminate întârzierile pe termen lung şi indisciplina.

Sorin Grindeanu a mai scris despre emiterea unor certificate intermediare privind stadiul de execuţie, din 90 în 90 de zile. Totodată, el a precizat că antreprenorul notificat negativ cu aceste certificate intermediare nu va mai putea câştiga licitaţii dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie.

“Eliminăm notificările (claimurile) depuse chiar la începutul contractelor”, a mai scris ministrul, precizând că vor fi introduse ordine de începere separate pentru faza de proiectare şi pentru faza de execuţie. Astfel, antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că şi-a mobilizat inutil resursele.

În ceea ce priveşte faza de avizare, prin noul proiect legislativ se elimină şi timpii pierduţi provocaţi de birocraţia excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deţinute de autorităţile publice locale.

“Terenurile din proprietatea autorităţilor locale se for transfera de drept în cea a Autorităţii Contractante care derulează proiectul”, a mai notat ministrul.

Totodată, se impune un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru analizarea documentaţiei necesare eliberării certificatelor de urbanism, avizelor de la Apele Române/ISU/consilii locale/proprietarilor de utilităţi.

“Dacă aceste entităţi au observaţii, pot emite doar o singură dată certificate, avize sau autorizaţii condiţionate. Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerinţelor din document, autorităţile respective nu mai pot emite alte solicitări”, se menţionează în postare.

Totodată, conform ministrului, autorităţile în cauză sunt obligate să emită autorizaţiile în termen de 5 zile după ce beneficiarul îndeplineşte condiţiile. În caz contrar se va considera că documentele respective au fost emise tacit. AGERPRES