Guvernul a aprobat, în şedinţa de pe 14 aprilie, ordonanţa de urgenţă care prevede ajustarea valorilor din contractele de investiţii publice, cu excepţia contractelor finanţate din fonduri europene, şi va aloca de la buget 1,77 de miliarde de lei pentru această măsură, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

“Suma ce va fi alocată din bugetul de stat pentru această măsură de sprijin a economiei şi continuarea investiţiilor de lucrări publice este de 1,77 de miliarde de lei. S-a prevăzut în ordonanţa de urgenţă ca, până la rectificare, ordonatorii principali de credite să poată reaşeza între programe şi să facă virări de credite bugetare, astfel încât acolo unde este nevoie imediat să se dea această finanţare în plus, această ajustare în plus să se regăsească şi în bani şi în resurse financiare”, a precizat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul a punctat faptul că investiţiile statului sunt importante pentru toţi, atât cele care au ca beneficiari autorităţi centrale, cât şi cele care au ca beneficiari autorităţi locale.

“În ultima perioadă, după cum ştiţi, s-au prevalat date statistice şi este foarte clar că elementele contractelor publice au cunoscut creşteri nu numai pe partea materialelor de construcţii, unde am intervenit, deja, anul trecut, dar şi pe cele celelalte elemente, de transport, de utilaje, de manoperă, de echipamente. Au crescut în mod semnificativ aceste elemente. În cazul în care Guvernul nu ar fi intervenit cu această ordonanţă de urgenţă, exista riscul blocării anumitor contracte, anumitor investiţii, intrarea în faliment a anumitor antreprenori. Categoric, Guvernul îşi doreşte ca aceste construcţii contractate din bugetul de stat să continue, astfel încât Ministerul Dezvoltării a propus şi Guvernul a fost de acord cu această ordonanţă de urgenţă”, a explicat Cseke Attila.

Acesta a prezentat şi câteva exemple de creşteri de preţuri din zona construcţiilor. “Preţul metalului a crescut cu 70% în perioada ianuarie-martie 2022, cimentul – cu 20 de procente. Şi manopera a înregistrat creşteri în aceste luni. La fel, energia electrică, motorina, bitumul, fierul, lemnul, cărămida, toate sunt, în ultimul an, în creştere şi a fost necesară această măsură”, a mai precizat ministrul Dezvoltării.

Potrivit datelor statistice pe luna ianuarie, sectorul construcţiilor contribuie cu un procent de 6,6% la PIB-ul României. Ministrul a menţionat şi situaţiile în care se va aplica ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern.

“Se va aplica şi contractelor care erau în procedură de achiziţie în momentul adoptării ordonanţei de guvern 15 de la sfârşitul lunii august, anul trecut, care nu a intervenit şi pe aceste proceduri. Deci, vom putea ajusta şi acele contracte care erau în licitaţie la sfârşitul lunii august, dar nu era încă un ofertant declarat câştigător. Se vor ajusta şi contractele a căror achiziţie publică este în derulare şi nu s-au depus, încă, ofertele. Respectiv, sunt în derulare aceste proceduri, dar s-au depus, deja, ofertele, dar nu avem, încă, un ofertant declarat câştigător”, a arătat Cseke Attila.

De asemenea, a adăugat el, măsura se va aplica şi contractelor care nu au clauză de ajustare, respectiv şi celor care au clauză de ajustare potrivit ordonanţei 15 de anul trecut.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă nu se aplică pentru contractele care sunt încheiate şi sunt finanţate pe fonduri europene, pentru care ajustările de preţ vor fi avute în vedere în perioada următoare, printr-un proiect de act normativ aflat în lucru la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În ceea ce priveşte elementele contractelor de lucrări publice, a punctat el, profitul antreprenorului şi proiectarea nu se ajustează, cu excepţia elementului de proiectare pe infrastructura de transport de interes naţional.

Ministrul a mai explicat, în acelaşi context, că ajustarea are loc pe restul de executat al contractului pe baza unui act adiţional care se încheie între antreprenor şi autoritatea contractantă, iar finanţarea vine de la bugetul de stat.

“Ajustarea are loc ori de câte ori o factură este depusă de către antreprenor la autoritatea contractantă. Este un mecanism care funcţionat foarte bine şi cu Ordonanţa 15 şi pe care-l vom continua şi pe această procedură nouă. Vom folosi indicele global în construcţii, care este un indice diseminat de INS şi care lunar ne dă un anumit procent cu care putem să înmulţim partea de ajustat din factura respectivă care se depune de către antreprenor. E un mecanism cunoscut atât de antreprenor, cât şi de autoritatea locală. Evident, Ministerul Dezvoltării va da expertiza de specialitate, dacă va fi nevoie”, a mai declarat Cseke Attila. AGERPRES