Principalii actori din industria mondială a cimentului şi betonului au anunţat marţi că doresc să îşi “accelereze tranziţia” spre o producţie mai puţin poluantă, printr-o reducere suplimentară cu 25% a emisiilor de CO2 până în 2030, şi să îşi atingă obiectivul privind neutralitatea emisiilor de CO2 în 2050, informează AFP.

Companiile din sector se angajează “să evite cinci miliarde de tone de emisii de CO2 până în 2030”, adică echivalentul a “15 miliarde de zboruri comerciale între Paris şi New York”, a anunţat într-un comunicat Asociaţia mondială a cimentului şi betonului (GCCA).

Această asociaţie regrupează principalii actori din sectorul cimentului şi betonului precum grupul elveţian Suisse Holcim (fostul LafargeHolcim), grupul mexican Cemex sau grupul chinez CNBM, care împreună reprezintă 80% din producţia mondială, exceptând China.

Companiile membre ale GCCA s-au angajat încă de anul trecut să ajungă la neutralitatea emisiilor de CO2 în 2050.

“Producţia mondială de ciment, ingredientul esenţial al betonului, reprezintă aproximativ 7% din emisiile mondiale de CO2”, se arată în comunicatul Asociaţiei mondiale a cimentului şi betonului (GCCA). În fiecare an, la nivel mondial sunt produşi 14 miliarde de metri cubi de beton pentru construcţia de drumuri, poduri şi clădiri.

“Avem nevoie acum ca guvernele să se angajeze în favoarea unui beton cu emisii reduse de carbon în programele lor de construcţii de infrastructuri şi locuinţe”, a pledat directorul general de la GCCA, Thomas Guillot.

Tot marţi, GCCA a publicat o foaie de drum detaliată pentru atingerea obiectivului său, care include măsuri precum utilizarea de materii prime decarbonate şi energie mai puţin poluantă sau captarea dioxidului de carbon în beton.

Producţia de ciment este responsabilă pentru 7% din emisiile globale de CO2, mai mult decât toate camioanele din lume. Contribuţia cimentului este deosebit de mare din cauza procesului chimic necesar pentru producţia cimentului. Aproximativ două treimi din gazele poluante vin din producţia de ciment bazată pe arderea pietrei de var. Cuptoarele sunt încălzite la peste 1.400 de grade Celsius, iar în interiorul cuptoarelor carbonul prins în interiorul varului se combină cu oxigenul şi eliberează CO2, cel mai abundent gaz cu efect de seră. AGERPRES