Deputatul PNL de Olt Gigel Ştirbu a anunţat că va depune un proiect legislativ privind introducerea obligativităţii dotării clădirilor noi nerezidenţiale cu sisteme de producere a energiei din surse regenerabile.

“În această săptămână, voi depune o propunere legislativă a cărei iniţiator principal sunt, care va modifica şi completa Legea nr. 372/ 2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Concret, se va institui ca pentru clădirile/ansamblurile de clădiri noi nerezidenţiale, obţinerea certificatului de urbanism emis de autorităţile administraţiei publice competente, necesar autorizaţiei de construire pentru executarea lucrărilor de construcţii, va cuprinde o documentaţie tehnică pentru instalarea obligatorie a unui sistem alternativ de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Instalarea sistemelor alternative de producere a energiei în cazul clădirilor nerezidenţiale noi va deveni obligatorie, acolo unde condiţiile tehnice şi de mediu permit acest lucru”, a explicat deputatul liberal într-o postare pe facebook.

Parlamentarul liberal propune ca noile clădiri nerezidenţiale să fie prevăzute cu sistem de energie electrică din surse regenerabile care să producă cel puţin 30% din consumul propriu total al imobilelor respective.

Gigel Ştirbu susţine că propunerea sa reprezintă o soluţie pentru ajuta cetăţenii şi companiile în contextul crizei energetice şi al creşterii preţurilor energiei din cauza dependenţei europene de combustibili fosili importaţi.

“De câteva luni ne confruntăm cu o creştere a preţurilor la energie care afectează cetăţenii şi întreprinderile (care deja au fost afectate serios de pandemie şi de consecinţele ei economice). Actualele creşteri de preţuri sunt o consecinţă a dependenţei europene de combustibilii fosili importaţi. Energia trebuie să fie un bun comun şi accesibil tuturor, iar prezenta proiecţie legislativă reprezintă o soluţie viabilă prin care să ajutăm cetăţenii şi companiile să depăşească această criză a creşterii preţurilor la energie”, arată Gigel Ştirbu în postarea menţionată. AGERPRES