Producătorii europeni preconizează că preţurile materiilor prime utilizate în construcţii vor înregistra creşteri de preţ de două cifre, până la sfârşitul lui 2021. Potrivit datelor relevate printr-un studiu recent al companiei internaţionale de consultanţă, Horvath, cea mai mare creştere se aşteaptă să fie de 33%, la lemn, până la finele lui 2021. Alte majorări importante sunt estimate pentru oţel, care se va scumpi cu 15%, şi materialele plastice, care vor avea un cost mai ridicat cu 20%.

Creşterile preţurilor pentru materiile prime au început anul trecut, pe fondul debutului pandemiei, iar cel mai mare salt a fost în România şi Germania. În cele două ţări, preţului lemnului s-a dublat, în septembrie 2020. Reprezentanţii Horvath arată că ţara noastră este puternic influenţată de piaţa germană, dat fiind ca aceasta este cel mai mare partener comercial al României, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, preţurile vor continua să crească, conform producătorilor intervievaţi în cadrul cercetării Horvath, care s-a desfăşurat în intervalul martie – iulie 2021. Se preconizează că lemnul, oţelul, materialele plastice, gazul sau metanolul se vor vinde tot mai scump până la finalul anului, iar că aceste majorări vor continua şi în 2022. Preţul pe tonă al oţelului laminat la cald este în prezent mai ridicat cu 60%, faţă de începutul anului, iar până la sfârşitul lui 2021, se estimează că va mai creşte cu încă 18%. De asemenea, şi preţurile materialelor plastice a crescut brusc, fiind necesare tot mai mult ca ambalaje, tacâmuri, veselă, din motive igienice şi de prevenire a infecţiei.

 

Material integral pe: Bursa.ro.