Alusystem, liderul pieţei de faţade şi soluţii de anvelopare pentru clădiri, își consolidează portofoliul pe segmentul rezidențial cu două dintre cele mai recente proiecte ale dezvoltatorului One United Properties: One Modrogan și One Peninsula. Compania a fost contractată pentru execuţia proiectelor de fațade ale ansamblurilor, care se ridică la o valoare de peste 12 milioane de euro.

Pentru realizarea faţadelor ansamblurilor One Modrogan și One Peninsula, Alusystem utilizează soluţii premium de tâmplărie din aluminiu, care se integrează în conceptul arhitectural şi în standardele de sustenabilitate ale proiectelor. Acestea se remarcă prin particularităţi precum sisteme de glisare hi-finity, care îmbină designul minimalist cu performanţele energetice, asigurând un grad ridicat de transparenţă pentru pătrunderea maximă a luminii naturale în spaţiul de locuit.

Suntem bucuroși că soluţiile de tâmplărie Alusystem au fost alese pentru construcţia unor proiecte de referinţă pentru piaţa locuinţelor exclusiviste a Capitalei. Colaborarea cu un dezvoltator de succes precum One United Properties ne reconfirmă potenţialul de creştere pe segmentul tâmplăriei rezidenţiale, unde venim cu soluţii inovatoare, competitive, bazate pe expertiza acumulată în cei aproape 20 de ani de execuție și leadership în zona office.”, a declarat Răzvan Popa, Director Executiv Alusystem.

One Modrogan se conturează drept o dezvoltare rezidențială unică și un simbol arhitectural al Bucureștiului modern datorită amplasării într-o zonă exrem de rar disponibilă, pe Aleea Modrogan, lângă Parcul Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor. Este un complex de tip boutique, alcătuit din 3 blocuri cu regim redus de înălțime.

Situat pe malul lacului Floreasca din Capitală, One Peninsula este un club rezidențial exclusivist, dotat cu sistem de pompe de căldură geotermală, o premieră pe piața rezidențială bucureșteană. Pe lângă unitățile rezidențiale, proiectul va include mai multe facilităţi precum o piscină semi-olimpică, o sală de pilates, braserie, gym, golf room și altele. Totodată, pentru un grad de intimitate și liniște sporit, accesul în complex va fi pietonal, autoturismele fiind direcționate exclusiv în parcarea subterană.

Alusystem, parte a grupului Bog’Art, este liderul pieţei în proiectarea și execuția fațadelor și pereților cortină, cu afaceri în valoare de 21 milioane de euro estimate pentru 2021.

Compania este specializată în construcții office, industriale şi comerciale, iar recent şi-a diversificat activitatea în domeniul rezidenţial, pentru a răspunde nevoii de calitate superioară în zona de tâmplărie din aluminiu. Pentru fiecare proiect, Alusystem colaborează îndeaproape cu arhitecţii şi dezvoltatorii, pentru a oferi clienţilor soluţii personalizate, adaptate cerințelor şi exigenţele în materie de costuri, eficienţă energetică, durabilitate şi design.

Despre Alusystem

Înființată în anul 2003, compania Alusystem, parte a grupului Bog’Art, unul dintre cei mai mari constructori din România, este jucătorul numărul 1 în montarea de tâmplărie pe segmentul office, fiind responsabil de execuția fațadelor pentru cele mai importante spații de birouri moderne, clasa A, din București, dar și la nivel național. Printre cele mai recente proiecte se numără Global Worth Tower, City Gate, The Bridge, U Center și Bucharest Business Garden. Pe lângă clădirile office, compania a realizat și alte proiecte importante, precum centre comerciale și proiecte speciale, portofoliul său reunind peste 50 de proiecte de anvergură. În decursul anilor, Alusystem a obținut multiple distincții și premii, care îi confirmă poziția de lider de piață, orientarea către inovație și standardele înalte de calitate ale produselor și serviciilor oferite clienților.