Acţiunile producătorului de blocuri ceramice şi cărămizi Brikston Construction Solutions intră la tranzacţionare în Piaţa AeRO, sub simbolul BKS, conform unui anunţ al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania, ale cărei acţiuni au fost listate în Piaţa Rasdaq între 1997 şi 2015, revine la bursă cu o capitalizare anticipată de 391,4 milioane de lei, evaluare făcută pe baza activului net preliminar de la finele anului trecut, conform informaţiilor prezentate în memorandum-ul întocmit de Estinvest.

Compania produce o gamă largă de blocuri ceramice cu goluri verticale, cărămizi, ţigle din argilă arsă şi buiandrugi în cele două centre din Iaşi şi Sighişoara. Unitatea din Sighişoară face parte din Brikston începând de anul trecut, în condiţiile în care la finele lui 2020 compania a finalizat absorbţia Siceram SA.

Brikston vine în piaţă cu afaceri în creştere, pentru anul trecut producătorul de blocuri ceramice raportând o cifră de afaceri preliminară de 259,11 milioane de lei, de peste două ori mai mare decât cea din 2020, de 117,1 milioane de lei. În 2019, Brikston a avut afaceri de 101,49 milioane lei. Circa 90% din afacerile companiei provin din producţia blocurilor ceramice.

“Creşterea cifrei de afaceri în ultimii ani a fost generată în special de creşterea preţului de vânzare aferent produselor proprii şi orientarea spre vânzarea de produse cu valoare adăugată ridicată. În anul 2021, creşterea cifrei de afaceri faţă de anul precendent se datorează şi reunirii prin fuziune a operaţiunilor societăţii absorbite şi extinderii pieţei de desfacere”, se arată în memorandum.

În ceea ce priveşte profitabilitatea, rezultatul net preliminar al anului trecut de 59,38 milioane de lei a fost cu 77,2% peste cel din 2020. În 2019, compania a avut un profit net de 26 milioane de lei.

Societatea nu a distribuit dividende în anii 2020 şi 2019, profitul fiind folosit pentru investiţii, iar conducerea intenţionează să propună la adunarea generală de bilanţ din 28 aprilie ca Brikston să nu distribuie dividende în următorii trei ani, pentru realizarea investiţiilor de modernizare şi mărirea/diversificarea capacităţilor de producţie.

Tot în acea zi, în cadrul unei adunări extraordinare, se va vota demararea unei operaţiuni de majorare de capital, prin emiterea de până la cel mult 16,02 milioane de acţiuni, în două etape. În prima, subscrierile se vor face pe baza drepturilor de preferinţă, urmând ca în cea de-a doua titlurile rămase nesubscrise iniţial să fie oferite printr-un plasament privat adresat investitorilor instituţionali şi profesionişti.

Pentru acest an, Brikston Construction Solutions şi-a bugetat o cifră de afaceri netă de 250,6 milioane de lei, cheltuieli de exploatare de 229,9 milioane de lei şi un profit brut de 20,6 milioane de lei.

“Premisele bugetului au fost legate de creşterea costurilor operaţionale determinate de creşterea preţurilor utilităţilor, materiilor prime şi materialelor, carburanţilor, salariilor şi amortizărilor. Piaţa materialelor de construcţii este posibil să se mai contracte spre sfârşitul anului, având în vedere că cererea va mai stagna sau poate chiar se va reduce”, se arată în memorandum.

Compania este controlată de Leier Rom SRL, ce deţine 97,9% din Brikston Construction Solutions. Leier Rom este parte din grupul austriac Leier Holding Gmbh, prezent în şapte ţări europene.