Statele Unite şi Uniunea Europeană au ajuns sâmbătă la un acord pentru ridicarea tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, conflict care a afectat relaţiile comerciale dintre Washington şi Bruxelles de la impunerea acestor taxe vamale de către administraţia Trump, transmite AFP.

Secretarul pentru comerţ al SUA, Gina Raimondo, a anunţat acest acord istoric care va „menţine anumite tarife dar va permite cantităţi limitate de importuri europene de oţel şi aluminiu să intre în Statele Unite fără taxe vamale”.

Măsurile suplimentare de retorsiune anunţate de UE, care urmau să intre în vigoare de la 1 decembrie la produse precum motocicletele Harley-Davidson sau whisky-ul Kentucky, nu vor mai fi aplicate, a anunţat oficialul american într-o conferinţă telefonică de la Roma, unde are loc reuniunea G20.

Pe Twitter, comisarul european pentru comerţ Valdis Dombrovskis a făcut următorul anunţ:”Am convenit cu Statele Unite să suspendăm disputa comercială cu privire la oţel şi aluminiu şi să lansăm cooperarea pentru un acord global privind oţelul şi aluminiul durabile”.

Şeful guvernului italian, Mario Draghi, gazda G20, a salutat decizia „care confirmă consolidarea relaţiilor transatlantice deja strânse şi depăşirea treptată a protecţionismului din ultimii ani”. Draghi „speră că acest acord să fie un prim pas către o mai mare deschidere a schimburilor dintre UE şi SUA pentru a promova creşterea celor două economii”, potrivit unui comunicat al şefului executivului italian.

În plin război comercial, administraţia Trump a impus în iunie 2018 tarife suplimentare de 25% la oţel şi 10% la aluminiu provenind din mai multe regiuni ale lumii, din Turcia şi China până la Canada, Mexic şi Uniunea Europeană, argumentând necesitatea de a proteja securitatea naţională. În mai puţin de trei săptămâni, europenii au răspuns taxând motocicletele, blugii (inclusiv Levi’s) sau tutunul, porumbul, orezul sau sucul de portocale importate din SUA.

În luna iunie, când s-a anunţat soluţionarea disputei privind subvenţiile acordate Airbus şi Boeing, SUA şi UE au stabilit 1 decembrie drept termen limită pentru a conveni un acord privind oţelul, în caz contrar UE urmând să impună o creştere a tarifelor sale vamale.

Anunţul, făcut în prima zi a summitului liderilor G20 de la Roma, nu precizează volumul importurilor de oţel şi aluminiu care vor fi scutite de taxe vamale.

„Ne aşteptăm ca această înţelegere să aibă un impact pozitiv asupra lanţului de aprovizionare şi să reducă creşterea costurilor”, a mai declarat secretarul pentru comerţ al SUA.

Acordul precizează că tot oţelul ce va fi importat din Europa în SUA va fi „fabricat în întregime în Europa”, a insistat administraţia americană.

Înţelegerea se doreşte a fi cadrul unei viitoare negocieri pentru un acord între UE şi SUA cu privire la o mai bună luare în considerare a intensităţii carbonului în fabricarea acestor produse.”Aceasta înseamnă ca atât SUA cât şi UE să producă oţel şi aluminiu mai curate decât oţelul produs în China”, a spus Gina Raimondo. AGERPRES